Ieri, 1 Iunie a fost o zi minunată pentru toţi copiii de pe
întreg globul, fiecare şi-a demonstrat
talentul, abilităţile practice în cadrul activităţilor de promovare.
Cursurile de şah pentru începători desfăşurate în acest an la Filiala Ioşia a
Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai” au oferit copiilor posibilitatea
descoperirii unui mod plăcut de petrecere a timpului liber şi de adaptare la un
joc al înţelepciunii, cu o putere formativă demonstrată, fiind o cale spre
cunoaşterea de sine, de cultivare a spiritului de competiţie, învăţare
strategică, gândire analitică, autocontrol şi raţionamente. În cadrul lecţiilor s-au familiarizat cu tabla de joc cu cele 64
de pătrăţele, s-au împrietenit cu regele, regina, nebunul, calul, tura şi
pionii, au efectuat exerciţii de mutare a pieselor şi au luat parte efectivă la
joc, cu respectarea regulilor, s-au iniţiat cu ”rocada” şi au încercat să intuiască gândirea
partenerului.
Evenimentul de ieri, de la ora 15.00, a însemnat o
demonstraţie practică a celor însuşite în cadrul concursului „Şi eu sunt şahist”,
desfăşurat pe două categorii (A şi B) unde copiii s-au întâlnit într-o
competiţie acerbă, recompensaţi apoi cu diplome şi premii. Bucuria lor s-a revăzut
în zâmbetul de final, când învinşi şi învingători s-au unit într-o mare
prietenie.
Ce să spunem despre viitor, ne propunem să continuăm acest
curs şi să atragem alţi tineri spre această activitate antrenantă a minţii,
astfel încat cei mici să poată dezvolta
abilitatea de a lucra singuri mai departe şi de a-şi dezvolta noua pasiune.
Prezentăm mai jos lista cu premianţii acestui concurs.
Locul I: Tufan Raul (cat. A)
Calman Crina (cat.B)
Locul al II-lea: Mărcuş David (cat.A)
Calman Iris Atena(cat.B)
Locul al III-lea:
Beke Alex (cat.A)
Iacob Antonio Cristian (cat.A)
Eleneş Jasmin Dolores (cat.B)
Calman Alin (cat.B)
Bibliotecar, coordonator curs de sah Cornel Barna.
Bibliotecar, coordonator curs de sah Cornel Barna.