5 aprilie 2017

Întâlnirile de miercuri

          Membrii clubului de poezie s-au prezentat, ca de obicei, punctuali la întâlnire cu lumea magică a poeziei. Tema de astăzi a fost o invitație la cugetare, regăsire de sine și pregătire sufletească pentru Sfintele Sărbători Pascale.

          Dl. Munteanu ne-a citit două sonete splendide din creația tinerei Alexandrina Chelu. Un răspuns poetic pentru aceste sonete s-a transformat într-o frumoasă poezie, în care poetul „se dă și se predă” amantei sale, Poezia.

          Leontina Costruț ne-a recitat câteva poezii din volumul său de versuri „Între cer și pământ”. Printre ele se numără „Isus” sau „Trăita”, o poezie emoționantă despre experiența revenii la viață din moarte clinică.

            Pentru Nona Herdeanu, poezia are miros de primăvară și nostalgii din timpuri mai tinere:
            „Acum, când mugurii sunt pregătiți
            Să primească darul luminii....”

            Ioana Precum ne-a mărturisit „...Eram o frunză rătăcită printre dorurile mele”, iar Ioan Horgoș ne-a destăinuit că dorul doare; fie dorul de poezie, de cuvânt sau de soare.

            Am avut parte și de un duet inedit: Dna Vesa, susținută de Dl. Popița, ne-a cântat două cântece pe versurile lui Octavian Goga.

            A fost o întâlnire frumoasă, plină de emoție și trăire. Sper că v-am făcut curioși și vă așteptăm cu drag să fiți alături de noi la o altă întâlnire cu poezia.







Concurs  de creatie literara-  Lucian Blaga- 5-7 mai 2017


Lecturi de weekend

Împletind Iarba Sacră. Înțelepciunea indigenă, cunoașterea științifică și învățăturile plantelor.  ”Ascultă!” strigă o broscuță în lumina fa...

Wikipedia

Rezultatele căutării