Poate vă întrebați cine este Sanda Dan?
Autoarea are frumoasa vârstă de 85 de ani, este pensionară și locuiește în Câmpina. A fost inginer, dar mereu a cochetat cu poezia. Prin bunăvoința dlui Munteanu, care a cunoscut-o pe autoare pe când dânsul era la liceu, a apărut acest volum, prefața fiind semnată de Noru Silvan. Cineva apunea că nu există poet care să nu fi scris măcar un sonet. Acest volum este mărturie în acest sens.
Am citit și am recitat poezii de Lucian Blaga. D-na Vesa a făcut o scurtă prezentare a biografiei lui Blaga, iar Nona Tudor ne-a dus în lumea poeziei lui. Și pentru că tot am devenit „filosofici” ne-am „chinuit” să înțelegem de unde vine dorul. Lămuritoare ne-a fost poezia dnei Ioana Precup:
„Lacrima-i soră cu dorul
Dintr-un loc își iau izvorul”
Nu au lipsit nici lecturile din recentele creații ale membrilor clubului nostru.