La început de an, biblioteca a fost vizitată de elevii clasei a VI-a de la Şcoala Generală din Ciumeghiu, împreună cu prof. Moldovan Denisa. Cu această ocazie elevii s-au familiarizat cu serviciile oferite de bibliotecă.
Şirul activităţilor aniversare a început pe 15 ianuarie, când a avut loc momentul artistic dedicat sărbătoririi a 160 de ani de la naşterea luceafărului poeziei române, Mihai Eminescu. Copiii de la Grădiniţa „Micul Prinţ”, după ce au vizitat secţia de împrumut pentru copii şi depozitul cel mare, au prezentat un microrecital din creaţiile poetului. Micuţii s-au uitat cu interes la volumele expuse, mai ales la ilustraţiile din cartea „Ecouri eminesciene”. Ei au fost pregătiţi de educatoarele Liana Frenţiu şi Violeta Kelemen. La program a participat şi directoarea grădiniţei, d-na Lia Butcă.
Pe 22 ianuarie am sărbătorit Unirea Principatelor Române. Elevii clasei a V-a A, a Şcolii Generale „Arany János” alaturi de bibliotecara Veres Maria au facut o incursiune in istoria României, începând cu Decebal şi ajungând la Al. I. Cuza prin : un miniconcurs de intrebari si raspunsuri, lecturarea mai multor legende si povestiri iar in final un recital de poezii dedicate acestui act istoric. Elevii au fost pregătiţi de diriginta Paraschiva Luncan.
Tot in 22 decembrie s-a sarbatorit Ziua Culturii Maghiare. Cu această ocazie elevii clasei a VII-a C, a şcolii mai sus menţionate, (împreună cu diriginta Doszlop Andrea, profesoară de limbă maghiară) au prezentat istoricul acestei zile, ce înseamnă cultura, identitatea culturală, după care a urmat prezentarea programului în memoria scriitorului Fekete István, împlinându-se în acele zile 110 ani de la naşterea sa.
Manifestările din această zi au fost onorate de prezenţa d-lui primar Török László, care a felicitat copiii pentru buna lor pregătire, îndemnându-i la lectură şi cunoaştere.
Cu aceste ocazii au fost organizate expoziţii tematice şi au fost puse la dispoziţia cadrelor didactice materiale pentru program.
Irina Rugina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Care este parerea ta?