Poveste fără sfârșit de Michael Ende este un roman despre vindecarea lumilor interioare și exterioare. Aventurile personajului principal pot fi citite ca o poveste pe care o istorisești unui copil la ceas de seară sau urmând firul inițiatic al povestii .
Pornind în călătoria interioară, personajul e sfătuit:
”Trebuie sa lași să se intâmple tot ce se-ntâmpla .Totul trebuie să aibă aceiași importanță pentru tine, și binele și răul, și ceea ce-i frumos și ceea ce-i urât, și prostia și înțelepciunea...Nu ai voie decât să cați și să întrebi, nu să și judeci după propria judecată.”
Va căuta:”Pretutindeni și nicăieri...De aici ești singur și nimeni nu te mai poate sfătui. Și așa va rămâne pînă ce se va sfârși Marea Căutare- indiferent cum se va sfârși ea.”
Apar tot felul de obstacole:
”Cu fiecare pas cu care înaintăm crește tristețea din inima mea. Nu mai am nici o speranță...”
”Pentru cine știe atât de multe ca noi nimic nu mai are importanță. Toate se repetă veșnic, ziua și noaptea, vara și iarna, ziua e goală și lipsită de orice sens.Totul se învârte într-un cerc. Ceea ce apare trebuie să dispară, ceea ce se naște trebuie să moară.Totul se compensează, binele și răul, prostia și înțelepciunea, frumusețea și urâțenia. Totul e seabăd. Nimic nu-i real. Nimic nu-i important.”
”Prima se numește Poarta Marii Enigme. Cea de-a doua Poarta Oglinzii Fermecate, iar cea de-a treia Poarta Fără Cheie...”
”Căci lucrurile nu se petrec nicidecum în așa fel încât să-i lase ( prin poartă) pe cei înțelepți, pe cei cutezători, pe cei buni și să-i impiedice pe cei proști , pe cei fricoși, pe cei nelegiuiți.”...Trebuie ”Să aștepți ce hotăresc ei fără să știi de ce.”
La cea de-a doua poartă- In oglindă ”nu vezi aspectul exterior ci adevărata ta ființă launtrică, așa cum e ea în realitate. Cel ce vrea să trecă prin poartă trebuie să pătrundă în sine însuși...”
”Iar poarta fără cheie e închisă. Pur și simplu închisă.
Cu cât cineva vrea mai mult să intre , cu atât mai tare se închide poarta. Dar dacă cineva izbutește să uite de orice intenție și să nu mai vrea nimic - atunci poarta se deschide de la sine în fața lui.”
”Numai printr-un nume potrivit își dobândesc toate ființele realitatea lor. Un nume greșit face ca totul să devină neadevărat. E ceea ce face și minciuna.”
”Munții destinului nu puteau fi cuceriți luîndu-se cu asalt piscurile, decât atunci când cel ce izbutise mai înainte era cu totul și cu totul uitat și nici o inscripție de piatră sau de bronz nu mai aducea mărturia faptei sale. Așadar fiecare cuceritor era primul.”
Momentul în care problemele lumii vechi sunt depășite prin trecerea tuturor încercărilor, începe crearea unei noi lumi , care ține de dorința călătorului, până când acesta va ajunge la adevărata lui voință.
Intrăm în altă aventură , în rătăcirile prin lumea poveștilor imaginare, drumul înapoi este uitat, ca și adevărata identitate.
Când orice speranță a regăsirii drumului și a sensului aventurii este pierdută, răbdarea , perseverența , umilința și modestia conduc spre valoarea care vindecă orice univers- Iubirea.
