Empatia este o abilitate importantă.
Empatia permite transpunerea în pielea cuiva si recunoașterea emoțiilor celuilalt. Această abilitatea ne ghidează în comunicarea cu ceilalți și ne ajută să reacționăm într-un mod benefic atât pentru noi cât și pentru persoana din fața noastră.
Se credea că oamenii sunt, din naștere, egoiști, însă nu este deloc așa. De fapt, cu toții suntem setați să avem empatie, trebuie doar să învățăm cum s-o facem să funcționeze. Fiind capabili să avem încredere în ceilalți și să-i înțelegem reprezintă drumul spre mai multă fericire. Iar copiii pot fi învățați ce este empatia.
În Danemarca, empatia se învață la școală și este un concept atât de important încât este predat diferit în funcție de vârstă.
Poveştile sunt un prilej minunat de a discuta despre emoţii şi de a exersa comportamentul empatic. Personajele din cărţi trec prin aventuri, au de înfruntat pericole şi interacţionează cu alte personaje, mai bune sau mai rele. Profită de moment şi discutați pe baza cărţilor pe care le citiţi împreună.
Spre exemplu:
- „Ce crezi că simte Lizuca când o aude me mama ei vitregă vorbind așa ? Tu tu ce ai simți ?”
- „De ce era trista Lizuca ? . Cum ai putea să o ajuţi dacă ai fi în poveste?”
Discutăm pe următoarele dialoguri din poveste
1. Fii un model rațional și non-agresiv pentru prietenii tai.
Deși e greu să nu te superi când face câte o prostie, încercă să nu folosești furia pentru a-i influența/ schimba comportamentul. Atunci când este certat, copilul se închide în el și refuză să mai comunice. Educația prin exemplul personal este mult mai eficientă, mai ales dacă îți păstrezi calmul (desigur, copilul trebuie să știe că îi dezaprobi comportamentul și că ești supărat/ă).
– Mie îmi place eleganța și finețea… iar fetița asta este cam prost crescută, spunea doamna Mia Vasilian. La marginea orașului trăiesc bunicii fetiței, niște oameni simpli care vor mereu să o vadă, că fără Lizuca lor nu pot trăi! Din cauza lor, fetița nu este educată.
În timp ce doamna Mia vorbea, Lizuca se strecura printre musafiri până la tava cu dulceață. Fără să stea mult pe gânduri, Lizuca își băgă degetele în borcanul de pe masa. Tocmai când se pregătea să înghită, se auzi un țipăt! Doamna Mia o văzuse!
-Ah! e ceva îngrozitor! strigă ea. Nu știu ce să mai fac cu copilul acesta. Uitați-vă cu ce obiceiuri a venit de la bunicii ei. Copilul acesta e o rușine și o nenorocire!
2.Fii tu comunicativ si deschis si incurajeaza-l cat poti de mult sa fie si el la fel
Nici intr-un caz sa nu il critici sau sa ii dai impresia ca nu il asculti sau sa minimalizezi ce iti spune cand doreste sa fie comunicativ si sa iti povesteasca ceva . Daca nu e un moment potrivit ,la mine functioneaza cu succes tehnica : “am nevoie de x minute si apoi te ascult , acum sunt putin agitate, obosita , termin asta si te ascult cu toata atentia “
– Ce înseamna asta, Eleno ? vorbi ea apasat, c-o voce scazuta, dramatic. De cate ori te-am facut atenta asupra acestor lucruri ? De ce-ai înlemnit ? Ia-o !… Nu-nțelegi ca, daca o mai vad o clipa, trebuie sa chemați doctorul ? Ah ! e ceva îngrozitor ! ofta ea cu deznadejde, întorcandu-se spre musafiri. E zadarnic orice; zadarnic ! Nu știu ce sa mai fac cu copilul acesta. Uitați-va dumneavoastra cu ce obiceiuri mi-a venit de la bunicii ei. Eu i-am spus de multe ori lui Jorj ca copilul acesta e o rușine și o nenorocire.3.Fii receptiv și evită pedeapsa
Ajută-l pe copilul tău să își înțeleagă stările și să-și identifice emoțiile, iar atunci când e foarte greu să comunici cu el, conectează-te cu el printr-un joc ad-hoc simplu sau sa aveti un semnal care sa ii atraga atentia copilului sa se opreasca si sa asculte asta functioneaza la copiii mai marisori cam 4 ani plus .
Fetița începu a scanci subțire, înțepenindu-se în picioare și tragandu-se într-o parte.
– Lasa-ma ! Da-mi drumul ! Tu ești o servitoare… Am sa te spun la tata.
– Da ? Ai sa ma spui ? Și slujnica îi facu vant înainte, ajutandu-se puțin și cu piciorul. Domnu nu vine degraba acasa și pana s-a întoarce el, îți spanzuram noi chelea-n baț !
Lizuca facu bot și întoarse o privire de ura pe sub sprancenele încruntate.
– Așa ? striga slujnicuța; te uiți ca hoții ? Are dreptate cuconița. Dihanie și soi rau ce ești !
- Invață-l pe copilul tău emoțiile și încurajează-l să și le exprime
Pentru ca al tău copil să fie empatic este nevoie în primul rând să recunoască emoțiile. De aceea putem sa ii ajutam sa le distinga sa le recunoasca si apoi gestioneze . Atentie la critica si etichetare . ‘Inteleg ,ca esti suparat , si este normal, eu cand am patit asa m-am simtit la fel si am actionat asa …pe mine m-a ajutat si cred ca te va ajuta si pe tine …hai, sa incercam.
Duduia Lizuca putu sa-și usuce în voie lacrimile cu acea parte a mânecilor cu care își ștergea și nasul. Apoi observa, aproape, pe prietinul ei Patrocle și-i zambi.
Patrocle era un cățel roșcat, cu picioarele scurte și strambe și cu capul mare. Între ochii omenești, sprancenați negru, avea adanci încrețituri perpendiculare și anii și experiențele vieții îi încarunțisera perii din jurul botului.
Îndata ce vazu surasul duduii Lizuca, se apropie și începu a-i linge mana, plina înca de șerbet de portocale.
– M-au batut și ieri, ofta Lizuca; m-au batut și azi; ma bat în fiecare zi…
Patrocle o înțelese ca totdeauna.
O
floare mare și mandra: bunica zicea ca o cheama Sora-Soarelui. Sa ne
oprim aici, langa ea. Ce mai faci mata, Sora-Soarelui ?
Floarea
cu coroana aurie se clatina lin spre copila, la adierea vantului.
–
Îmi pare bine ca te gasesc înalta și frumoasa, urma Lizuca. Noi ne
ducem la bunicuța și la bunicul.
– Foarte bine, aproba
floarea-soarelui.
– Caci acasa nu mai putem sta. Tata a batut
din picior la bunici și nu ma mai lasa la danșii. Și cand era tata
acasa, mamica se sfadea cu dansul: țipa subțire, cerea sa vanda
livezile și padurea. Tata nu voia și zicea ca sunt ale mele, ramase
de la mama. Iar mamica tropaia marunțel i se uita holbata și a
cazut pe scaun leșinata; și tata a sarit și a stropit-o cu apa. Pe
urma tata s-a dus; iar mamica ma tot batea, dar eu nu plangeam. Ma
strecuram la Patrocle, în cușca lui, și stam acolo ascunsa și ma
gandeam la mama, care s-a dus i nu s-a mai întors. Mama mea a murit,
Sora-Soarelui !
Floarea lasa sa cada deasupra copilei
doua petale ca niște fluturi de lumina și clatina întristata din
cap.
6.Arată-i prin propiile tale acțiuni ce înseamnă să fii empatic
Deseori copiii ne imită mai mult decât ne ascultă. Copilul tău îţi observă comportamentul şi îl repetă. Iţi imită mimica, mişcările, obiceiurile, ticurile. In acelaşi mod va observa când tu manifeşti empatie faţă de ceilalţi: faţă de partenerul de viaţă, prieteni, necunoscuţi.Oare din comportamentul mamei vitrege a invățat Lizuca să fie empatică?
-Draga
bunicuței ! Așa-i ca te-au trezit din somn ? șopti ea. S-a
întamplat chiar cum a spus dumnealui ( dumnealui era bunicul) ! S-au
apropiat prea tare de știubeie și albinele s-au repezit la ele.
Acuma ies fugind pe portița. bat cu mainile în toate parțile și
nu pot scapa. Dupa-amiaza, cuconița n-are sa se mai poata uita la
musafiri decat c-un ochi.
– Cum ? striga Lizuca. Au sagetat-o
albinele ?
– Da, draguța, închipuiește-ți !
– Și
pe servitoare ?
– Și.
– Tare bine-mi pare ! raspunse
cu rautate Lizuca. Și lui Patrocle-i pare bine. Și cand oi vedea pe
tata, am sa-i hotarasc ca eu mai bine mor și nu ma duc de aicea.
Poate câteodată ai spus:
- Hai că nu te doare deloc! Nu mai plânge.
- Nu ai păţit nimic.
- Nici nu se vede unde te-ai lovit. De ce mai plângi?
Prin aceste cuvinte i-ai transmis prietenului tău mesajul următor: nu prea îmi pasă dacă eşti rănit şi oricum ceea ce simţi nu este în regulă.
Ai putea sa-i spui prietenului tău care s-a lovit:
- Imi pare rău că te-ai lovit.
- Cât de tare te doare?
- Unde te-ai lovit?
- Ai o rană? O să treacă repede.
