Notă
Pliantele de artă populară au fost editate de Casa Creației Populare a regiunii Crișana pentru a servi așezămintelor de cultură și sindicatelor care vor să confecționeze costume populare pentru formații de amatori.
Cele 7 pliante conțin porturile populare din principalele zone etnografice ale regiunii:
Bazinul Crișului Negru - raionul Beiuș (pliant 1) , raionul Beiuș port maghiar ( pliant VII)Bazinul Crisului Repede -raionul Aleșd ( pliant II)
Valea Crasnei - raionul Șimleu ( pliant III)
Bazinul Crișului Alb -raionul Gurahonț (pliant IV), raionul Ineu ( pliant V) și raionul Criș ( piant VI)
Modelele recomandate au fost selecționate dintre cele mai reprezentative piese ale zonelor respective , luând în considerare necesitățile scenice și faptul că broderiile mărunte sau executate în alb nu se văd de la distanță, am recurs la următoarele măsuri:
1. Mărirea motivelor care în original sunt mult mai mărunte .
2. Deși cămășile bărbătești - in afară de cele din zona ineană - in general sunt brodate cu mătase albă , doar în raionul Beiuș pumnarul e roșu , bazați pe faptul că uneori motivele cămășilor mai vechi au fost executate în culori , am ales culoarea roșie.
3. Având în vedere că raioanele Ineu și Gurahonț se folosesc paiete la costumele femeiești , în raionul Aleșd laibere , iar în raionul Beiuș poalele mireselor sunt ornamentate cu prime de aur, pentru zonele în care nu se aplică de obicei paiete și fire de aur sau de argint, bazându-ne pe datele mai sus amintite și luând în considerare cerințele scenice, am indicat la toate zonele folosirea acestor elemente.
4. In raionul Beiuș și Criș unde la costumele femeiești s-au purtat zadii alese cu motive asemănătoare cu ștergarele care se pot regăsi și astăzi (cum de altfel se poartă și în prezent în raionul Ineu și Gurahonț) am recomandat modele de ștergare vechi din aceiași comună.
Desenele pliantelor au fost în totalitatea lor executate la Casa Creației Populare a Regiunii Crișana de metodistă a secției de artă plastică, Emilia Weiss.
Poze făcute de Alin Maghiar