Spitzberg - unde nu apune soarele

Joi, 31 ianuarie, avut loc prima întâlnire a Clubului AS al doamnelor, club pentru toate doamnele orădene. Inițiativa a fost a doamnei Miorița Săteanu, președinta Uniuni Femeilor Bihor.
Doamna Ligia Mirișan, directoarea bibliotecii a apreciat acest eveniment în cuvântul de salut adresat celor prezenți.
Invitata specială a primei întâlniri, a fost Ana Marossy, pasionat biolog , călătoare pe toate mările lumii și observatoare a naturii și a minunilor ei.
Sala de consiliu a bibliotecii a fost plină și am înconjurat împreună în imagini cercul polar de nord, în compania aurorelor boreale și ale băștinașilor, șamani sau doar localnici.

Am reținut grija cu care sunt protejate vegetațiile de tundră, există poteci de lemn, aproape suspendate,  de la care vizitatorul nu are voie să se abată pentru a nu contamina solul.

Doamna Marossy a fost foarte categorică- omul e cea mai distructivă specie pentru  ecosisteme. După aceea degeaba se chinuie să le mai recupereze.

S-a vorbit despre dorul călătorului singuratic de a împărtăși cu cineva frumusețile văzute, sentiment experimentat de mai multă lume din sală.

Ultima expediţie a avut-o la vârsta de 81 de ani, tocmai în partea de Nord a Europei. A pornit la un drum de trei săptămâni în Islanda, după ce anii trecuţi vizitase Alaska, Laponia şi Groenlanda. „În ultima expediţie m-a interesat flora taiga, care este o pădure aproape de pol, şi tundra, vegetaţia pitică", ne-a mărturisit Anna Marossy.Un alt aspect pe care biologul orădean l-a urmărit a fost populaţia nordică, mai exact eschimoşii.A fost impresionată de frumuseţile Islandei Cele trei săptămâni petrecute aproape de Polul Nord au făcut-o pe orădeancă să-şi dea seama cât de gravă este situaţia în ce priveşte topirea gheţarilor. „Când ajungi la faţa locului îţi dai seama că situaţa este gravă. Scăderea gheţarilor şi topirea lor este foarte evidentă", ne-a spus biologul. Fram ursul polar, cartea copilăriei A avut şansa ca în cele patru expediţii să vadă cele patru anotiompuri în zona polară. „Eram în toiul verii polare, soarele n-a apus niciodată, aşa că şi la ore de seară puteam vizita. În tundră am văzut vegetaţia de 20 de centimetri înălţime, cu multe specii pe care le găsim şi la noi. Diferenţa e că în România sunt foarte rare, pe când la ei le găseşti din abundenţă. 

reducerea dimensiunilor ghețarilor în decursul a câțiva ani

Ca biolog, a fost o plăcere nemaipomenită", mărturiseşte Marossy. Cel mai mult au impresionat-o mestecenii de 15 cm înălţime, dar şi zonele stâncoase. A călătorit pe un vapor de croazieră alături de alte 1.100 de persoane. Din Marea Nordului a pornit spre Insulele Feroe, Islanda, spre regiunea Svalbard, ajungând aproape de Polul Nord. Îşi dorea enorm să vadă urşii polari, dar nu s-a putut bucura de acest lucru. „«Fram, ursul polar» este cartea care m-a fascinat în copilărie. În timpul expediţiei, noi turiştii nu am fost lăsaţi să ne apropiem de zonele în care trăiesc urşii polari. Am avut la mine binoclul care este destul de puternic, dar nu am reuşit să-i surprind. Îmi venea să plâng de supărare, dar, în acelaşi timp, m-am şi bucurat. Cu aşa acces îngreunat al oamenilor, specia e foarte bine protejată", spune Anna Marossy. Susţine că dacă vârsta i-ar permite ar călători mai mult pe jos, dar se bucură că poate şi aşa. Expediţie pe schiuri Un vis al biologului orădean Anna Marossy este să ajungă la eschimoşii din Siberia şi Polul Sud. Este conştientă însă că vârsta nu-i va permite acest lucru. „Dacă aş fi cu cinci sau şase ani mai tânără m-aş urca pe schiuri, mi-aş lua rucsacul în spate şi aş porni în expediţie. Aş sta în Siberia doi ani, ca să văd cum se descurcă eschimoşii în condiţii aprige", ne-a mărturisit Anna. A văzut multe în cei 81 de ani, atât de multe încât ar putea scrie cărţi întregi, dar, din păcate, talentul l-a scris nu o ajută. „Nu am talent la scris. Aceasta este tragedia mea", spune tristă Anna Marossy. Anna Marossy a fost conştientă că orizontul cunoaşterii este nelimitat, astfel că a încercat să umple acest gol prin călătoriile care au purtat-o pe multe meridiane ale pământului. Biologul orădean a bătut pământul în lung şi în lat ca să-i vadă şi să-i protejeze minunile. 

un iglu de pîmânt

Am ajuns până la lacul Baikal şi am plâns când l-am văzut. Baikalul era de culoarea malakitului, la 30 de metri adâncime se vedea fundul apei, era aşa de curat Baikalul. A fost o chestie extraordinară. Am fost în Siberia, de unde să uit parfumul pădurii de tip taiga, apoi Alaska şi punctul cel mai sudic a fost Elgizek, piramidele. Trăieşte pentru a călători Are 82 de ani şi nu-i arată. Trăieşte pentru a călători aşa cum a trăit şi până acum. Şi în timpul comunismului, când libera circulaţie era doar o utopie, biologul orădean îşi programa călătorii bianuale în zonele accesibile ţărilor comuniste. 

Pentru ea banii nu au fost o prioritate, ci un mijloc de a ajunge acolo unde cei mai mulţi dintre noi poate nici nu îndrăznim să visăm. Este cunoscută în rândul orădenilor pentru ardoarea cu care iubeşte natura şi pentru dârjnia cu care o apără. Cutreieră oraşul cu aparatul foto în buzunar şi face fotografii ori de câte ori observă că natura este călcată în picioare. Nu se sfieşte să le ceară autorităţilor explicaţii sau să le alarmeze atunci când este cazul. 

S-a hotărât ca următoarea întâlnire a clubului să fie în data de 20 februarie 2013.

un șaman 

A consemnat, Delia Pantea.