8 aprilie 2013

ȘCOALA ALTFEL LA BIBLIOTECA MUNICIPALĂ „TEODOR NEȘ“ SALONTA





         Programul național Școala altfel a fost un bun prilej pentru cadrele didactice din Salonta și Arpășel de a vizita Biblioteca Municipală „Teodor Neș“ din Salonta.
         Pentru a avea timp suficient desfășurării unei activități, în acest an vizita s-a desfășurat conform unei programări prealabile pentru fiecare grupă, care și-a anunțat dorința din timp.
         Cu această ocazie a fost prezentată biblioteca, s-a vorbit despre fondul de carte, despre scriitori și operele lor, despre personalitățile din Salonta, despre aniversările culturale, despre împrumutul de carte, serviciul Biblionet; elevii au citit fragmente din cărți, au recitat și au avut posibilitatea vizionării unor desene animate și filme artistice.
         Pentru cei de la grădinițe am pregătit o „cutie fermecată“ cu cărți de povești frumos ilustrate și fiecare a trebuit să recunoască povestea după coperta cărții.
De Ziua Internațională a Cărții pentru Copii a fost proiectat filmul de desene animate Degețica, după povestea lui H. Ch. Andersen. Desenele animate vizionate au fost: Scufița Roșie, Căpitanul Baloo, Bobița și Buburuza, Frakk, Sarea (basm popular). Elevii claselor primare au urmărit cu foarte mare interes Pinocchio și Mateiaș Gâscanul. Elevii claselor a VIII-a și liceenii au vizionat filmele artistice Pearl Harbor, Societatea poeților dispăruți și un documentar despre istoria SS-ului.
Mulțumim pe această cale doamnelor educatoare, învățătoare și profesoare pentru colaborare: Bajgyik Ana, Barta Aliz, Bereczki Magdolna, Bunău Irén, Doszlop Andrea, Hagyó Olga, Illyés Beáta, Jurcan Laura, Kelemen Csilla, Kornya Tünde, Kósa Judith, Laza Ioana, Nica Ecaterina, Rajos Andrea, Stepan Irina, Știrbu Csilla și Tóth Zsuzsa.



Rugină Irina,
bibliotecar responsabil
         

Lecturi de weekend

Împletind Iarba Sacră. Înțelepciunea indigenă, cunoașterea științifică și învățăturile plantelor.  ”Ascultă!” strigă o broscuță în lumina fa...

Wikipedia

Rezultatele căutării