Informatiile pe care le avem despre Sf. Petru sunt furnizate in special de Evanghelii, Faptele Apostolilor, Epistola catre Galateni a Sf. Apostol Pavel si traditia bisericeasca. Petru a fost de origine din Bethsaida, localitate in apropierea Lacului Tiberiadei. Locul chemarii lui Petru la apostolat este prezentat de Ioan Evanghelistul ca fiind Betania, cand fratele sau, Andrei, cel dintai chemat, l-a prezentat Mantuitorului, in timp ce Evangheliile sinoptice afirma ca a fost Galileea. Aceasta discordanta poate fi rezolvata in sensul ca Petru l-ar fi intalnit pe Mantuitorul mai intai pe valea Iordanului si apoi in Galileea, cand a avut loc chemarea lui finala la apostolat, cu ocazia pescuirii minunate
Numele lui Petru a fost Simon. La acceptarea lui ca apostol, el primeste numele de Chifa, echivalentul lui Petru in aramaica, ceea ce inseamna piatra. Asemenea fratelui sau, el a fost pescar. Cand si-a inceput activitatea publica, Petru era deja casatorit si se mutase la Capernaum, unde traia impreuna cu soacra sa. Nicaieri nu se face mentiune in legatura cu sotia sa, desi din Epistola intaia catre Corinteni 9, 5, se poate deduce ca el si-a luat sotia in calatoriile sale misionare. Textele canonice nu ne spun daca Petru a avut sau nu copii, doar Faptele apocrife ale lui Petru vorbesc despre fiica sa.
In rastimpul activitatii de pe pamant a Mantuitorului, Petru
a fost de fata in toate ocaziile, cand doar un grup restrans dintre ucenici au
fost admisi (Matei 9, 18-26; 17, 1-8; 26, 37). Adeseori, el devine purtatorul
de cuvant al celorlalti apostoli. Desi privilegiul prioritar de a fi descoperit
ca Iisus este Mesia ii revine Sf. Apostol Andrei (Ioan 1,41), Petru este cel
care afirma cu mai multa tarie acest lucru, fapt pentru care Mantuitorul il
evidentiaza (Matei 16, 13-20). Cu toate acestea, el este cel care fluctueaza in
credinta sa in Hristos, de la afirmare si pana la negare sau lepadare de El.
Petru este intre primii ucenici care au sosit la mormantul
Mantuitorului, dupa ce femeile anunta invierea Sa, iar dupa inaltarea la Cer,
se erijeaza, fara a fi ales de cineva, in conducator al apostolilor, isi
exercita rolul de conducator in numirea celui care il inlocuia pe Iuda (Fapte
l, 15-22); vorbeste la Pogorarea Duhului Sfant (Fapte 2, 14-41); este unul din
cei dintai apostoli care savarseste o minune in numele lui Iisus (Fapte 3, 1-10);
ii condamna pe Anania si Safira; savarseste multe minuni; il primeste pe
Cornetius in Biserica (Fapte 10, 1-11, 18), ceea ce a fost intepretat ca un
prim gest de deschidere a invataturii crestine catre neamuri, desi in disputa
cu Sf. Apostol Pavel este cel care sustine cererile iudeo-crestinilor privind
observarea practicilor impuse de Lege (Galateni 2, 11-21); iese in evidenta cu
ocazia sinodului apostolilor de la Ierusalim (Fapte 15, 7-11).
Intrucat Sf. Pavel mentioneaza o grupare a lui Chifa la
Corint (I Corinteni l, 12), se crede ca el ar fi vizitat aceasta cetate.
Informatiile privind activitatea sa misionara sunt relative si reduse. Se stie
ca a propovaduit la Ierusalim, in ludeea, in Samaria, in Asia Mica, pana in
Babilon. Interpretam - pana in Babilon - in sensul ca a propovaduit inclusiv in
acest teritoriu. Mentiunea din Petru 5, 13 trebuie inteleasa cu referire la
Biserica crestina din Babilon si nicidecum din Roma. Daca ar fi fost vorba de
Roma, Sf. Petru ar fi mentionat numele de Roma si nicidecum nu ar fi facut doar
o vaga aluzie metaforica.
De altfel, traditia leaga cea mai mare parte a activitatii
sale de Antiohia si tinuturile imprejuratoare, intrucat despre el se spune ca a
fost episcop al acestei cetati timp de 20 de ani, inainte de a ajunge la Roma.
El ajunge la Roma in timpul celei de a doua captivitati a Sf. Apostol Pavel,
sau cel mai devreme dupa revenirea acestuia din Spania si inainte de a face
calatoria de ramas bun in Asia Mica si Macedonia. Aici, la Roma, s-a savarsit
prin moarte martirica, alaturi de Sf. Pavel, in timpul persecutiei neroniene.
Legenda episcopatului Sf. Petru la Roma, timp de 25 de ani, apartine sec. al
III-lea.
De altfel, Sf. Irineu (Adv. haer. III. 3.2 si 3.3) spune
clar ca "cea mai mare, cea mai veche si cunoscuta de toti, intemeiata de
cei doi preamariti apostoli Petru si Pavel" este Biserica Romei, iar
"dupa intemeierea si zidirea Bisericii, fericitii apostoli au inmanat
slujirea episcopatului lui Linus, ceea ce inseamna ca cei doi apostoli au condus
impreuna soarta Bisericii din Roma, intemeiata de ei, si tot impreuna au numit
un prim episcop, pe Linus, inainte ca ei sa fi suferit moartea martirica.
Sf. Petru a fost rastignit cu capul in jos, dupa propria lui
dorinta, si a fost inmormantat, potrivit marturiei preotului roman Caius,
slujitor in timpul episcopatului lui Zefirin (199-217), pe dealul Vatican.
Descoperirile arheologice de sub Basilica Sf. Petru au confirmat traditia. Pe
langa cele opt cuvantari pastrate in Faptele Apostolilor (l, 15-24; 2, 14-41; 3,
12-26; 4, 8-21; 5, 29-42; 10,34-48; II, 4-17; 5, 5-11), de la Sf. Petru au
ramas doua epistole care ii poarta numele: I si II Petru. Prima epistola a fost
scrisa din Babilon (anul 63-64), iar a doua, de la Roma (anul 67). Cele doua
epistole au un ton unitar, abordand, pe de o parte, teme pastoral-morale, si
teme dogmatice de prim rang, cu implicatii serioase pentru invatatura
hristologica, trinitara, soterio logica si eshatologica a Bisericii crestine,
pe de alta parte.
Sfantul Apostol Pavel
Sfantul Apostol Pavel (m. aprox. 65 d." Hr.),
"Apostolul neamurilor". S-a nascut intr-o familie de evrei
descendenta din tribul lui Beniamin, in Tarsul Ciliciei, probabil in primii ani
ai erei crestine, primind numele de Saul. A fost crescut si educat in traditia
fariseica, se pare, la Ierusalim, desavarsindu-si educatia sub indrumarea
vestitului rabin Gamaliei (Faptele Apostolilor 26, 5), care il initiaza in
bogata traditie a interpretarilor legale (halakah) si in literatura folclorica
iudaica (hag-gadah).
Apartinand diasporei evreiesti, Pavel cunostea si vorbea
limba greaca si era familiarizat cu cultura si civilizatia elenista. In plus,
el detinea si cetatenia romana. Desi casatoria era una din obligatiile unui
fariseu, Saul nu se casatoreste. Dupa increstinarea sa, el va considera
celibatul ca o logodna mistica cu Hristos si Biserica Sa. Intrucat fiecare rabi
trebuia sa aiba o meserie, el invata sa teasa panza pentru corturi, in zelul
sau fata de religia parintilor sai, Saul devine persecutor al crestinilor,
vazand in credinta crestina un dusman de moarte al traditiei legaliste iudaice.
Este martor ocular al martirizarii Sf. Stefan, pazind hainele celor care il
loveau cu pietre, inlocuirea vechiului legamant iudaic cu unul nou, i se parea
lui Saul o adevarata blasfemie. Faptele Apostolilor relateaza despre persecutia
pe care el insusi o conducea impotriva crestinilor (8, 3).
In drum spre Damasc, unde se indrepta pentru a-i aresta pe
crestinii de acolo si a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecati, Saul traieste
momentul de rascruce care ii va schimba definitiv viata. Mantuitorul Iisus
Hristos i se arata, invaluit de o lumina stralucitoare, atragandu-i atentia ca
cei persecutati nu sunt doar crestinii, ci El insusi, in aceasta identificare a
lui Hristos cu cei care cred in EI rezida temeiul invataturii paul ine despre
Biserica, inteleasa ca Trup mistic al lui Hristos. Evenimentul, relatat de trei
ori in Faptele Apostolilor (9, 1-19; 22, 5-16 si 26, 12-18), il transforma pe
Saul dintr-un inflacarat prigonitor al crestinilor, in cel mai mare
propovaduitor al Evangheliei lui Hristos.
Hristos l-a facut sa inteleaga ca El este Fiul lui Dumnezeu,
Caruia trebuie sa se plece tot genunchiul celor ceresti si al celor pamantesti,
si sa devina Apostolul Celui pe care pana atunci L-a urat si L-a prigonit cu
furie, cel care a ostenit mai mult pentru Domnul. Orbirea care l-a lovit a
durat cateva zile. Saul este botezat apoi de catre Anania, dupa care se retrage
in Arabia unde ramane un rastimp de trei ani pentru a se pregati prin rugaciune
si meditatie pentru noua sa chemare, dobandind "cunoasterea tainei lui
Hristos" (Efeseni 3,4). Revine la Damasc, unde propovaduieste "ca
Iisus este Fiul lui Dumnezeu" (Fapte 9, 20). Evreii de aici comploteaza
impotriva lui. El scapa, parasind cetatea in taina, mergand la Ierusalim, unde
predica Evanghelia neevreilor.
Un nou complot il obliga sa paraseasca si Cetatea Sfanta. Se
refugiaza si de aici, indreptandu-se spre Cezareea, Siria si in cele din urma
spre Cilicia. Dupa cativa ani, este chemat de Barnabas pentru a ajuta la
lucrarea de convertire din Antiohia (Fapte 11, 25 si urm.), in jurul anului 44
cei doi apostoli se indreapta spre Ierusalim pentru a aduce ajutoare
comunitatii crestine (Fapte 11, 27-30). Dupa revenirea de la Ierusalim la
Antiohia, Barnaba si Saul, impreuna cu loan Marcu, nepotul lui Barnaba, primesc
din partea comunitatii antiohiene sarcina se a predica Evanghelia dincolo de
granitele Siriei. Astfel incepe prima calatorie misionara a lui Pavel (47-49 d.
Hr.). Cei trei se indreapta spre Cipru, locul de nastere a lui Barnaba. Saul,
care isi ia numele greco-roman de Pavel in cinstea proconsulului Sergius
Paulus, care s-a increstinat, sau mai exact, pentru a arata, prin noul sau
nume, ca apostolatul sau se indrepta cu precadere catre neamuri (Galateni 2,
7-9; Romani 15, 16).
Totodata, conducerea activitatii misionare trece de la
Barnaba la Pavel, deoarece in Fapte sunt mentionati Pavel si Barnaba si nu
Barnaba si Saul. Din Cipru, cei trei trec in Asia Mica, la Perga, unde loan
Marcu ii paraseste. Pavel si Barnaba predica Evanghelia in provincia Galatia,
inclusiv in cetatile principale de aici: Antiohia din Pisida, Iconium, Lystra
si Derbe. In pofida ostilitatii comunitatilor evreiesti, cei doi intemeiaza
comunitati crestine si numesc prezbiteri, dupa care se intorc la Antiohia, unde
prezinta un bilant al acestei prime misiuni.
Raspandirea rapida a crestinismului printre neamuri, a
ridicat o mare problema pentru Biserica. Crestinii veniti dintre iudei, cer ca
cei care au devenit crestini dintre neamuri sa se circumcida si sa observe
Legea mozaica. Pavel a vazut primejdia unei astfel de practici. Daca aceasta
miscare ar fi prevalat, atunci Biserica crestina ar fi devenit o simpla secta
iudaica, lucru inacceptabil pentru neevrei, sau aceasta s-ar fi scindat in doua
grupari. In plus, el a sesizat ca, prin atitudinea lor, iudaizantii respingeau
insasi temelia Bisericii crestine, si anume, ca omul era mantuit prin credinta
in Iisus Hristos si nu prin faptele Legii (Galateni 6, 2).
Pavel si Barnaba, insotiti de alti membri ai comunitatii din
Antiohia, merg la Ierusalim pentru a se consulta cu ceilalti apostoli, inainte
de a merge la Ierusalim, Pavel scrie Epistola sa catre Gatateni. Adunarea
apostolilor a hotarat, intr-un gand, sa nu fie impus neamurilor un "alt
jug", recomandandu-le doar abtinerea de la "intinarile idolilor si de
la desfrau si de (animale) sugrumate si de sange" (Fapte 15, 20, 29). Dupa
terminarea sinodului de la Ierusalim, Pavel si Barnabas revin la Antiohia.
Separandu-se de Barnaba, Pavel porneste in cea de a doua calatorie misionara,
insotit de Silas (50-52 d. Hr.). Pavel viziteaza comunitatile din Galatia, iar
la Lystra il ia pe Timotei ca insotitor, indemnat de Duhul Sfant, Pavel trece
dincolo de Misia, coboara la Troa, de unde trece cu corabia in Macedonia,
poposind la Filipi.
Cea dintai persoana care a primit crestinismul aici a fost
Lidia, vanzatoare de porfira, care a devenit gazda lui Pavel si a insotitorilor
sai. De la Filipi se indreapta spre Tesalonic, trecand prin Amfipoli si Apolonia,
apoi la Bereea, iar de aici la Atena, in asteptarea lui Timotei si Silas, Pavel
apara credinta monoteista in fata filosofilor stoici si epicurieni in Areopag.
Rezultatele confruntarii nu au fost cele asteptate, mai ales pentru ca acestia
nu au putut accepta credinta in inviere. In consecinta, Pavel ia hotararea ca
de acum sa nu mai depinda de argumentele ratiunii, ci de Hristos si de puterea
Sa. De la Atena, se indreapta spre Corint unde intemeiaza o puternica
comunitate crestina. La scurta vreme dupa sosirea lui la Corint, Pavel scrie
cele doua Epistole catre Tesaloniceni.
Aici ramane aproape un an si jumatate, dupa care revine la
Antiohia. Dupa o sedere relativ scurta la Antiohia, Pavel porneste in cea de a
treia calatorie misionara (53-58 d.Hr.). El reviziteaza Bisericile intemeiate
de el din Galatia si Frigia. La Efes, de unde scrie prima Epistola catre
Corinteni, ramane trei ani, invatand la scoala lui Tiranus. in urma revoltei
argintarilor efeseni, este obligat sa paraseasca Efesul. De la Efes, se
indreapta spre Smyrna, Pergam, Troa, de unde trece cu corabia in Macedonia, in
drum spre Corint, el adreseaza corinte-nilor cea de a doua epistola a sa. in
timpul sederii la Corint, a scris Epistola catre Romani, pentru a-si pregati
vizita la Roma, pe care o avea deja in plan. impreuna cu o serie de
reprezentanti ai Bisericilor din Asia si Grecia porneste spre Ierusalim pentru
a aduce ajutoare Bisericii Mame din Cetatea Sfanta.
Ajuns la Milet, Pavel isi ia ramas bun de la conducatorii
Bisericii, care l-au primit cu deosebita caldura, si prezice intemnitarea sa
(Fapte 20, 22 si urm.). La Ierusalim a fost primit cu ostilitate, fiind acuzat
de incalcarea Legii si, in consecinta, batut. Este scapat din mainile multimii
infuriate de catre soldatii romani. Aflandu-se de un complot impotriva lui,
Pavel este transferat la Cezareea, unde a fost tinut in inchisoare de
guvernatorul Marcus Antonius Felix. La moartea acestuia, noul guvernator,
Porcius Festus, cedeaza in fata cererilor insistente ale sanhedrinului, care
dorea sa-l judece la Ierusalim, ceea ce pentru Pavel insemna o certa condamnare
la moarte. Constient de acest lucru, Pavel isi exercita dreptul de cetatean
roman si apeleaza la judecata Cezarului, in drum spre Roma, corabia in care
calatorea naufra-giaza la Malta. Din Malta, trece cu o corabie alexandrina la
Siracuza si de acolo se indreapta spre Roma prin Regium si Puteoli.
Se pare ca in rastimpul petrecut aici, Pavel scrie
asa-numitele "Epistole ale captivitatii": Filipeni, Coloseni, Filimon
si Efeseni. Dupa doi ani de sedere la Roma, perioada in care a putut propovadui
"fara nici o piedica", Pavel este eliberat. Se crede ca acum scrie
Epistola catre Evrei. Informatiile legate de evenimentele care au urmat, le
avem din Epistolele pastorale si din Traditie. Clement Romanul afirma ca Pavel
a mers pana la "limitele Apusului", facand referire la mentiunea lui
Pavel din Epistola catre Romani in care isi exprima intentia de a merge in
Spania. Epistolele pastorale apartin ultimei sale perioade misionare, dupa intoarcerea
din Spania, cand face o vizita in Creta, unde il asaza episcop pe Tit si apoi
la Efes, in Macedonia si Grecia, dupa care urmeaza ultima sa intemnitare la
Roma (66-67). Potrivit traditiei, Pavel a fost martirizat la Roma, in
timpul persecutiei lui Nero. Tertulian adauga si modul in care a fost
martirizat, adica, prin decapitare. Faptele apocrife legate de numele lui Pavel
mentioneaza locul martiriului, pe malul stang al Tibrului, la aproximativ cinci
kilometri departe de Roma, la Ad Aquas Salvias. Trupul sau a fost inmormantat
in cimitirul de pe Via Ostiensis, unde se ridica acum biserica S. Paolo fuori
le Mura, construita de imparatul Constantin si restaurata de mai multe ori,
ultima data in sec. XIX. Pavel ramane una din cele mai de seama si mai puternice
personalitati din istoria Bisericii crestine. Atat viata sa, profund marcata de
aratarea nemijlocita a Mantuitorului pe drumul Damascului, cat si activitatea
si invatatura propovaduita de el, dezvaluie absoluta sa daruire si credinciosie
nestramutata fata de Hristos si Biserica Sa. In Epistolele sale, scrise pentru
a da raspuns unor cerinte imediate, deslusim elementele principale ale
teologiei crestine, in centrul careia se afla Hristos cosmic.
Gandirea sa teologica izvoraste din experienta, din traire,
mai mult decat dintr-un discurs rational, deoarece Pavel ni se descopera ca
traitor mistic care a izbutit sa patrunda realitatea tainica a tuturor
lucrurilor in Hristos. Caci Hristos nu este doar Mesia, Cel in care s-au
implinit profetiile si fagaduintele Vechiului Testament, ci Fiul lui Dumnezeu,
Cel preexistent si vesnic, prin care au fost create toate lucrurile si care,
dupa ce a suferit umilinte si moartea pe cruce, a fost ridicat de-a dreapta lui
Dumnezeu, fiind preaslavitde intreaga faptura. De aceea, El este Capul noii
umanitati mantuite, noul "Israel al lui Dumnezeu", in care evreul si
barbarul devin una (Efeseni 2, 14-19), adica, Biserica, care este in acelasi
timp Trupul Lui Mistic, in adevaratul crestin, Hristos este cel care traieste
(Galateni 2, 20), transformandu-l intru asemanare cu El inca in aceasta viata,
insa in mod deplin la inviere. Viata noua in Hristos nu mai este "potrivit
trupului", care in viziunea lui Pavel este starea de pacat, ci
"potrivit spiritului" si incepe de la botez. Prin Botez, credinciosul devine partas mortii si invierii
lui Hristos (Romani 6, 3-6), primind putere de la Duhul Sfant (Galateni 5, 16),
sa implineasca cerintele morale ale noii vieti. Comuniunea Duhului Sfant ii
uneste pe toti in legatura iubirii (Coloseni 3, 14). Aceasta comuniune este
mentinuta si exprimata prin Euharistie, Jertfa crestina, "comuniunea cu
Trupul lui Hristos" (I Corinteni 10, 16), fiind implinita pe deplin la
sfarsitul veacurilor, cand Domnul va reveni in slava, slava in care vor fi partasi
viii si mortii (I Tesaloniceni 4, 13-17). Atunci totul va fi invaluit in
iubire, profetiile se vor fi incheiat, limbile vor inceta, iar noi nu vom
cunoaste ca prin ghicitura, ci fata catre fata (I Corinteni 13). Gandirea Sf.
Apostol Pavel a patruns si nuantat intreaga teologie crestina. Din nefericire,
adeseori, gandirea sa a fost elaborata partial si trunchiat, fara o viziune de
ansamblu. Asa se face ca Fer. Augustin va elabora teologia harului, a
predestinatiei si a liberului arbitru pornind de la anumite elemente prezente
in epistolele pauline, dandu-le accente apologetice, care le departeaza de
esenta teologiei pauline.
Cele 14 Epistole incluse in canonul Noului Testament sunt,
in ordine cronologica, urmatoarele: Epistola intai catre Tesaloniceni (Corint,
in anul 52); Epistola a doua catre Tesaloniceni (Corint, 52); Epistola catre
Galateni (Efes, 54); Epistola intai catre Corinteni (Efes, 56); Epistola a doua
catre Corinteni (Macedonia, 57); Epistola catre Romani (Corint, 58); Epistola
catre Efeseni (Roma, 62-63); Epistola catre Filipeni (Roma, 62-63); Epistola
catre Coloseni (Roma, 62-63); Epistola catre Filimon (Roma, 62-63); Epistola
catre Evrei (Roma, 63); Epistola intai catre Timotei (Macedonia, 63); Epistola
catre Tit (Macedonia, 65); Epistola a doua catre Timotei (Roma, 66),
considerata ca fiind "testamentul spiritual" al Sf. Apostol Pavel.
Sf. Apostol Pavel ramane, fara egal, intre cei care si-au
asumat sarcina de a propovadui invatatura crestina. El a fost cel care a
propovaduit innoirea omului in Hristos: "Prin urmare, daca este cineva in
Hristos, el e faptura noua; cele vechi au trecut, iata ca toate au devenit noi"
(II Corinteni 5, 17). Pavel insusi este exemplul acestei reinnoiri: "Fiti
urmatorii mei, asa cum eu sunt al lui Hristos" (I Corinteni 11, 1).
Prof. Dr. Remus Rus
Sursa https://www.blogger.com/blogger.g?blogID=984491759294514302#editor/target=post;postID=8787896921964390639;onPublishedMenu=allposts;onClosedMenu=allposts;postNum=2;src=postname
Citeste si: Imbratisarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel
Sfintii Apostoli Petru si Pavel in iconografie
Sfintii Apostoli Petru si Pavel - Cantari
Troparul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel
Sfintii Apostoli Petru si Pavel - Slava la Litie
Sfintii Apostoli Petru si Pavel - Slava la Vecernie
Predica la Sfintii Petru si Pavel
Sursa https://www.blogger.com/blogger.g?blogID=984491759294514302#editor/target=post;postID=8787896921964390639;onPublishedMenu=allposts;onClosedMenu=allposts;postNum=2;src=postname
Citeste si: Imbratisarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel
Sfintii Apostoli Petru si Pavel in iconografie
Sfintii Apostoli Petru si Pavel - Cantari
Troparul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel
Sfintii Apostoli Petru si Pavel - Slava la Litie
Sfintii Apostoli Petru si Pavel - Slava la Vecernie
Predica la Sfintii Petru si Pavel
