7 noiembrie 2017

"Germani" în vizită la Filiala Decebal

         Nerăbdare, curiozitate, neastâmpăr, vociferări, acestea au fost „manifestările” celor 32 de elevi de la Liceul German „Friedrich Schiller”, ce ne-au vizitat joi, 26 octombrie 2017. Elevii ce ne-au vizitat fac parte din clasa 0 pregătitoare (învăţătoare Bisorca Florica), clasa a II-a C (învăţătoare Bratiş Ramona) şi clasa a III-a C (învăţătoare Imre Ramona); vocile lor se contopeau într-un amalgam, parca era o ceartă între vrăbiuţe. Nerăbdători să vorbească toţi odată, erau curioşi să cunoască cât mai multe despre cărţile noastre, dar şi despre cele două machete pe care le aveam expuse (cetatea Sighişoara şi un aeroport).
         Tema principală a vizitei, a fost drumul cărţii, de la origini, de unde vine şi cum se face hârtia, procesele tehnologice prin care trece ea, până la apariţia produsului final, cartea, răsfoită şi citită de „copiii” de toate vârstele. Elevii ne-au prezentat mai multe tipuri de hârtie: creponată, lucioasă, colorată, velină, de calc, carton. Noi, bibliotecarii le-am prezentat cărţi cu diferite tipuri de hârtie, diferite mărimi (adică diferite formate în limbaj strict biblioteconomic). Copiii erau nedumeriţi, cum acelaşi titlu de carte e reprezentat de cărţi cu formate, mărimi şi coperţi diferite! Dedesubt, în câteva poze puteţi observa aceşti copii curioşi şi veseli.




 












Grupa Steluțelor la Filiala Decebal

Vineri, 20 decembrie 2024, am afișat în "vitrina" filialei, o expoziție ce ilustrează, prin steluțele ce conțin numele copiilor ce...

Wikipedia

Rezultatele căutării