Ziua Internațională a Cititului Împreună (ZICI) este ziua în care se sărbătorește oportunitatea de a citi cu voce tare împreună. Astfel, copiii și adulții sunt încurajați să ia o carte, să găsească audiență și să citească cu voce tare. Evenimentul este celebrat în peste 170 de țări.
Această zi a fost creată de o organizație nonguvernamentală, numită LitWorld, cu sediul în orașul american New York. Inițiativa lor și-a propus încă de la început să strângă oameni și comunități prin puterea cuvintelor.
Ziua Internațională a Cititului Împreună se desfășoară anual.
În 2024, evenimentul a avut loc în data de 7 februarie și s-au citit cărți de benzi desenate.
În Bihor, elevi, profesori, bibliotecari au profitat de prilej pentru a citi împreună, în biblioteci publice și școlare sau în clase.
În galeria de imagini o vedem pe colega noastră Soika Marianca la Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga" alături de clasa întâi A, a prof. Anca Tăut de la . Cititorii au făcut un popas în Pădurea Brazilor de Argint, din povestea ,,Hapciu Manciu, vulpoiul păcălit de furnici", de autoarea Olina Ortiz.
La biblioteca școlară a Liceului Greco-Catolic ”Iuliu Maniu ”, oră de limba română, oră de istorie a devenit oră de cultură și lectură cu o carte grafică despre marele Iuliu Maniu.
La Aștileu, bibliotecara Bogdan Nicoleta a dus lectura la clasă.
La Budureasa și la Sântandrei, mânuțele au răsfoit în biblioteci cărți de benzi desenate!