Fondul de carte al Bibliotecii Municipale
“Teodor Neş” Salonta s-a îmbogăţit cu volume valoroase datorită Programului Márai din Ungaria. Ţelul
acestui program este, ca prin sprijinul Fondului Cultural Naţional, valoroase
lucrări apărute pe piaţa maghiară să ajungă la cititori prin intermediul bibliotecilor.
Alături de alte biblioteci aflate
dincolo de graniţele Ungariei şi biblioteca din Salonta a avut posibilitatea de a participa la
acest proiect în vederea obţinerii donaţiei. Societatea Nonprofit de Aprovizionare
a Bibliotecilor, cu sediul în Budapesta, s-a ocupat de buna desfăşurare a programului. Cele 289 de volume, în valoare totală
de aproape 800 de mii de forinţi (11683,88 lei), cuprind în valoare egală cărţi
de beletristică şi cărţi cu caracter ştiinţific.
Rugină Irina,
bibliotecar responsabil
MÁRAI-PROGRAM ÉS A
NAGYSZALONTAI KÖNYVTÁR
Rugină Irina,könyvtárvezető