13 decembrie 2010

Tabăra de artişti la Valea lui Mihai

Pentru oraşul Valea lui Mihai organizarea Taberei de vara pentru artiști plastici a devenit o tradiţie. Anul acesta am organizat-o  la Clubul tineretului. Acolo am asigurat cazarea, masa și acolo s-a desfășurat și munca în sine.
Munca organizatorilor a început cu câteva săptămâni înainte . Din banii primiți de la Primăria orașului am zugrăvit, am instalat baia (faianță, gresie, spațiu pentru duș, apă caldă)  și o mică bucătărie, o cameră a fost aranjată ca dormitor.
Deoarece Clubul încă nu are toate accesoriile necesare pentru un astfel de eveniment (și nici bani destui pe a le procura)   am împrumutat  de la creșa, casa de cultură, cititori.
Asociațiile Agnus și Aegis Ephebum ne-au sponsorizat cu bani.

Tema taberei   a fost  OMUL
În prima zi a taberei a avut loc expoziția lui Ferenczy Bela, artist orădean.
La expoziția de închidere, conducătorul taberei, Patai Istvan (Ungaria) a lăudat obiectele expuse și a spus că dezvoltarea e vizibilă, față de anii precedenți. 
În primul an  a fost  înființat un premiu, ce se acordă anual  celui mai bun artist, din anul respectiv.  În 2010 acest premiu s-a acordat bibliotecarilor pentru  munca lor, pentru organizare și buna desfășurare a  taberei.(Nu mă așteptem la așa ceva, am și plâns. Mai ales când și cei prezenți au spus, că în sfârșit cineva  a apreciat și bibliotecarele). 
La masa festivă toți cei care au expus  au primit o diplomă și au fost felicitați pentru munca lor.
Putem spune că tabăra de anul 2010 a fost de un mare succes.  Aşteptăm cu nerăbdare să organizăm  a cincea ediţie.




Bibliotecar Gheri Iudit

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Care este parerea ta?

Șezătoare în octombrie

 În data de 3 octombrie a avut loc la bibliotecă o nouă șezătoare. S-au croit două ii, dintre care una va fi o cămașă tradițională de Bihor....

Wikipedia

Rezultatele căutării