7 martie 2019

4/4 PentruPrieteni



Ambasada Statelor Unite în România alături de American Councils for International Education vă invită să vă alăturați proiectului 4/4 pentru prieteni. Sperăm ca gândurile exprimate de remarcabilul activist american Dr. Martin Luther King, Jr.: „Întrebarea cea mai urgentă și insistentă a vieții este: ce faci pentru ceilalți?”, să vă inspire!

Pe 04/04/2019 vă invităm să dedicați o parte din timpul vostru celorlalți – prietenilor, comunității, școlii – şi să faceţi o faptă bună. Haideți să creăm împreună un eveniment nemaiîntâlnit până acum în România.

De ce 4/4PentruPrieteni? Prietenia este una dintre valorile de bază ale comunității și ale voluntariatului iar Statele Unite ale Americii sărbătoresc luna voluntariatului chiar în Aprilie. Ziua de 4 nu este aleasă întâmplător pentru că pe 4/4/2019 comemorăm 51 de ani de la trecerea în neființă a lui Martin Luther King Jr. și onorăm moștenirea incredibilă lăsată de acesta. Creat în memoria lui, proiectul 4/4 PentruPrieteni își propune să celebreze la nivel național valorile voluntariatului și ale prieteniei. În crearea evenimentului ne-a inspirat puternic activitatea lui Martin Luther King Jr., determinarea, curajul și idealurile sale nobile.

Biblioteca Judeteana  "Gheorghe Sincai" va desfasura urmatoarele activitati:


VOLUNTARIAT DE MENTORAT – SĂ CITIM ÎMPREUNĂ

Organizator: Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai, Bihor

Descriere: Cămin pentru persoane în vârstă Casa mea Eden, localitatea Șoimi, Strada Principală, Nr. 10

Locul desfășurării: Vizită la căminul de bătrâni Casa mea Eden, donație de carte pentru biblioteca căminului și lectură

Interval Orar: 9:00-12:00


VOLUNTARIAT DE MENTORAT

Organizator: Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai Bihor-Oradea, Secția pentru copii și tineret

Descriere: Lectură de poveste copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani

Locul desfășurării: Asociația Mustard Seed România Jersey, Centrul de zi pentru copii Casa Luminii, localitatea Cefa, nr. 289

Interval Orar: 9:00-12:00


VOLUNTARIAT ȘI MENTORAT

Organizator: Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai Bihor-Oradea, Serviciul Filiale

Descriere: Lectură de poveste copiilor cu dizalități

Locul desfășurării: Centrul de Educație Incluzivă Oradea, Strada Menumorut, Nr. 4

Interval Orar: 9:00-12:00

Digitalizarea Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a semnat astăzi, 21 noiembrie, contractul pentru modernizarea și digitalizarea Biblio...

Wikipedia

Rezultatele căutării